Țesătură pentru parapante și parașute

De ce contează țesătura

Articol publicat la 21 august 2025, de Anatoly Cohn.

De la nașterea parapantei, țesătura a fost mereu o temă mare în proiectarea și fabricarea aripilor. Parapantele se fac din țesătură și, probabil, se vor face din țesătură încă multă vreme. Materialul folosit de industrie este numit de obicei ripstop pentru parapante — de regulă nylon, cu tipicul desen pătrat ripstop.

Producătorii preferă uneori să prezinte subiectul ca pe o chestiune foarte complicată, de înaltă tehnologie, iar dezbaterile aprinse tind să creeze confuzie. La urma urmei este o chestiune simplă, ușor de înțeles odată ce se risipește fumul. Ca să merite să fie folosită la parapante, țesătura trebuie să îndeplinească mai mulți parametri:

• Greutate și rezistență.
• Porozitate și acoperire.
• Alungire și elasticitate.

1. Greutate și rezistență

Toată lumea își vrea aripa ușoară, mai ales mai ușoară decât a vecinului. Evident, cu cât țesătura este mai ușoară, cu atât aripa este mai ușoară, iar credința generală este că asta e bine: mai puțin volum, mai puțin gabarit, mai puțină greutate, mai multă siguranță pasivă.

Practic toate parapantele se fac din țesături de construcție asemănătoare, țesute din același filament de nylon: nylon de mare tenacitate de 30 denier, cunoscut ca Nylon 6.6. Cifra denier arată greutatea filamentului pentru o lungime dată — cu cât numărul denier este mai mic, cu atât firul este mai ușor, mai subțire și mai slab.

Țesătura este țesută în tipicul desen ripstop. Se crede în general că această construcție este necesară ca să oprească fisurile mici, dar lucrurile nu stau neapărat așa: nu există nicio problemă în a face aripi din țesătură cu legătură simplă, ba chiar va avea și unele avantaje.

Ca prim parametru, greutatea țesăturii depinde de cât de strânsă este legătura. Țesătura poate fi închipuită ca o plasă: construită foarte strâns, cu fiecare filament așezat lângă următorul, sau ca o plasă largă, cu ochiuri mari.

Densitatea firelor: mai ușoară, mai ieftină, mai slabă

Reperul industriei este că o țesătură de bună calitate ar trebui să aibă cel puțin ceea ce se numește densitate 100T, adică 50 de fire în bătătură și 50 de fire în urzeală, țesute strâns pe fiecare centimetru pătrat de țesătură, sau mai multe fire.

• Scăderea densității la o construcție de 40 × 40 de fire pe centimetru (numite de obicei ends and picks) face țesătura mai ușoară cu 20%.
• Unii producători merg mai departe și scad densitatea la 35 × 35.
• Cu cât densitatea este mai mică, cu atât țesătura este mai ușoară și mai ieftin de produs: mai puțin filament, țesere mai rapidă.
• Efectul secundar: țesătura va fi și mai slabă, iar asigurarea permeabilității ei la aer va fi o sarcină mai grea.

Ce spune densitatea firelor despre rezistență și îmbătrânire

Cine cumpără o aripă făcută din țesătură mai ușoară ar trebui să știe că rezistența ei la tracțiune și degradarea prin îmbătrânire sunt în corelație directă cu densitatea firelor. Afirmația că o țesătură este mai ușoară, dar mai rezistentă, este, în opinia autorului, practic niciodată adevărată — în afară de eticheta de preț.

Excepția este țesătura făcută dintr-un fir cu număr denier și mai mic: Nylon 6.6 de 20 denier există și a fost dezvoltat de curând, însă practic nu se folosește la aripile de parapantă standard, de serie mare.

2. Porozitate și acoperire

Porozitatea, adică permeabilitatea la aer, este un alt subiect care stârnește multă vâlvă. Țesătura ușoară și „atrăgătoare” are un strat de acoperire foarte subțire: polimerul are o anumită greutate și un anumit cost, iar cu cât se aplică mai puțin, cu atât țesătura este mai ușoară, mai subțire și mai ieftină.

Pe de altă parte, șansa ca o țesătură să rămână multă vreme cu porozitate zero, adică etanșă la aer, este mult mai mare dacă se aplică două straturi de acoperire în loc de unul. Trei sau chiar patru straturi sunt de preferat, iar fiecare strat acoperit este mai bine să fie mai gros. Fiecare strat de acoperire cere timp și costă mai mult. Așa se produce o țesătură mai grea și mai scumpă, dar care nu va da semne de scădere a performanței o perioadă mai lungă.

Câte straturi de acoperire oferă piața

Astăzi, niciun producător de țesătură pentru parapante nu mai oferă țesătură cu un singur strat de acoperire; cei mai mulți o fac cu două straturi. Aici părerile se împart: unii aplică două straturi de acoperire pe aceeași față a țesăturii, alții aplică un strat pe fiecare față. Aplicarea a două straturi pe o singură parte este mai ieftină și mai rapidă; în opinia autorului, varianta mai scumpă este probabil și cea mai bună.

Un producător mergea chiar mai departe: construia țesătura pornind de la o densitate minimă de 50 × 50 de fire și apoi o acoperea de patru ori — două straturi de polimer PU, câte unul pe fiecare față, și apoi două straturi de silicon, câte unul pe fiecare față, ca să protejeze suprafața de PU. Este cunoscut pentru durabilitatea legendară a țesăturii sale, dar cu un preț și cu greutate în plus.

În concluzie: mai mult polimer de acoperire și/sau mai multe straturi de acoperire duc la o porozitate mai bună, adică la o etanșeitate mai bună la aer. Țesătura va fi mai scumpă de produs, mai grea și mai groasă. Nu există trucuri magice și nici scurtături spre o țesătură mai ușoară și mai bună.

Verificați greutatea declarată a țesăturii

Mai există un mod, foarte îndrăzneț, de a reduce greutatea țesăturii: declarând 40 de grame în specificații în loc de 45 de grame, producătorul scade greutatea țesăturii cu 12%, așa cum arată articolul. Fiindcă greutatea țesăturii este întotdeauna declarată cu o anumită toleranță, să zicem 45 g ± 5 g, cei mai mulți producători vor trece 40 g pentru o țesătură care cântărește 50 g. Recomandarea: nu luați declarația producătorului ca literă de lege și verificați din când în când greutatea.

Proba degetului umed și nodurile ripstop

Cine verifică porozitatea unei aripi îmbătrânite cu metoda de altădată — apăsând un deget umed pe suprafața țesăturii, ca să împingă umezeala prin ea — a observat probabil că umezeala apare mai întâi la încrucișarea firelor mai groase de ripstop, în timp ce restul suprafeței este încă etanș la aer. Asta se întâmplă fiindcă stratul subțire de acoperire nu acoperă complet secțiunea mai groasă din nodurile ripstop, iar aceste puncte cedează primele.

De aici ajunge autorul la o întrebare deschisă: poate că o țesătură cu legătură simplă, cu aceeași acoperire, ar da rezultate de porozitate mai bune pe o perioadă mai lungă.

3. Alungire și elasticitate

Al treilea parametru este elasticitatea țesăturii: alungirea ei sub sarcină în direcții diferite și capacitatea de a reveni la dimensiunile inițiale când sarcina este înlăturată. Și aici există o mulțime de păreri — rigidă sau oarecum elastică, foșnitoare sau netedă și mătăsoasă.

Fiindcă toate tipurile de țesătură pentru parapante și parașute se fac din același filament de nylon, însușirile de bază de elasticitate ale țesăturii, înainte de calandrare, acoperire și finisare, sunt destul de asemănătoare. Țesătura crudă, înainte de finisare, are elasticitate destul de mică și revenire bună atât pe urzeală, cât și pe bătătură, adică de-a lungul și de-a latul țesăturii.

Pe diagonală — direcția la 45 de grade față de urzeală sau bătătură — țesătura nu este la fel de stabilă. Tensiunea pe diagonală schimbă ușor dimensiunile construcției țesăturii, iar odată ce sarcina este înlăturată, țesătura deformată nu revine la forma inițială.

Ce face acoperirea pentru stabilitatea dimensională

Aici intră în joc acoperirea. Stratul de acoperire leagă firele între ele într-o construcție ca înghețată — închipuiți-vă un strat subțire de gheață pe o plasă. Gheața face plasa rigidă în toate direcțiile, inclusiv pe diagonală, și totodată etanșă la aer. O acoperire făcută cum trebuie blochează construcția firelor, astfel încât firele să nu se mai poată mișca unul față de altul în țesătură.

Dacă țesătura ar fi acoperită cu un material asemănător gheții — rigid, dar casant — acoperirea ar crăpa sub sarcină în direcții diferite, contribuind la deformarea țesăturii și la creșterea permeabilității la aer. Un anumit grad de elasticitate a materialului de acoperire este, prin urmare, de dorit, ca să prevină crăparea, cunoscută ca white breaks: linii albe care apar pe țesătură și care marchează marginile crăpate ale acoperirii.

Însușirea dorită este o acoperire care se întinde sub sarcină cât mai puțin, fără să crape, și care își regăsește apoi forma inițială când sarcina dispare. Un amestec potrivit de elasticitate minimă și bună revenire garantează performanța pe termen lung a țesăturii. Calitatea acoperirii este esențială pentru comportamentul țesăturii în timp.

Ce țesătură pentru suprafețele exterioare, ce țesătură pentru nervuri?

Se acceptă în general că pentru suprafețele exterioare este cea mai bună o țesătură medie-moale, cu senzație foșnitoare, cu un anumit grad de elasticitate și cu revenire bună.

Pentru nervuri, părerile se împart. O școală de gândire crede că țesătura ar trebui să fie cât se poate de rigidă, fără nicio alungire. Alți producători folosesc aceeași țesătură și la nervuri, și la suprafețele exterioare. La prima vedere, țesătura rigidă pare logică pentru nervuri, fiindcă forma proiectată, tăiată și cusută în profil ar trebui să rămână aceeași.

Problema este că toate tipurile de țesătură rigidă au însușiri de revenire destul de proaste. Ele se deformează repede sub sarcină excesivă și nu își regăsesc forma inițială. Procesul se accelerează fiindcă țesătura este strivită, mototolită, fluturată și scuturată la folosirea aripii, generând un număr nesfârșit de crăpături mici în acoperire, astfel încât aripa se zboară pe un profil tot mai diferit de cel proiectat.

Profil, reglaj și durată de viață

Un alt argument împotriva țesăturii rigide este că profilul de nervură proiectat este cunoscut și definit numai acolo unde nervura este cusută între panouri. Orice altă secțiune a aripii arată un profil destul de diferit de cel proiectat, fiindcă rezultă din suprafețe umflate, cu secțiune variabilă pe anvergură.

Proiectantul controlează numai profilul cusut în nervura propriu-zisă, iar performanța aripii în general este rezultatul reglajului empiric făcut de echipa de proiectare — un proces pur de încercare și eroare, fără bază analitică. În aceste condiții, este mai important să fie păstrată performanța optimă a aripii, așa cum a fost reglată, pe toată durata ei de viață, decât să se trăiască cu iluzia că țesătura rigidă apropie proiectul teoretic de realitate, ignorând totodată îmbătrânirea accelerată a țesăturii nervurilor și a suprafețelor exterioare.

Concluzia autorului: împotriva țesăturii rigide, în afară de cazul în care aceasta rămâne rigidă, fără deformare plastică, atâta vreme cât aripa este folosită. Țesătura preferabilă pentru construcția nervurilor este cea cu cele mai bune însușiri de revenire, care nu se degradează și nu se deformează pe durata de viață a produsului.